Clauzele de administrare impuse de dezvoltatori. De ce sunt nelegale și cum pot fi contestate
În ultimii ani, în contractele de vânzare-cumpărare pentru apartamente din ansambluri noi au început să apară clauze prin care dezvoltatorul obligă cumpărătorul să accepte, pentru o perioadă determinată (de regulă 2-3 ani), administrarea imobilului de către o societate aleasă chiar de el. În unele cazuri, contractul mai prevede și că, după înființarea asociației de proprietari, aceasta „preia de drept” contractul de administrare, fără posibilitatea de a-l renegocia sau denunța. Acest tip de clauză este profund discutabil juridic și poate intra în categoria clauzelor abuzive, în sensul Legii nr. 193/2000 și al Directivei 93/13/CEE.
Scopul prezentului articol este să arate de ce astfel de practici sunt incorecte, de ce contravin regimului legal al condominiilor instituit prin Legea nr. 196/2018 și ce poate face proprietarul atunci când întâlnește asemenea prevederi.
1. Cine are, în realitate, dreptul să decidă administrarea
Legea nr. 196/2018 stabilește expres că administrarea și gestiunea proprietății comune se fac de către proprietari, prin intermediul asociației de proprietari și al organelor acesteia (adunare generală, comitet executiv, președinte). Ea reglementează înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari și arată că hotărârile privind serviciile, contractele și cheltuielile se iau de către adunarea generală a proprietarilor, nu de către terți.
Cu alte cuvinte, competența de a hotărî cine administrează imobilul aparține proprietarilor odată ce există condominiul și, mai ales, odată ce se constituie asociația. Dezvoltatorul poate cel mult să propună o soluție provizorie pentru perioada de până la constituirea asociației, dar nu poate bloca juridic viitoarea asociație într-un contract pre-redactat, pentru ani de zile.
2. De ce este problematică clauza de administrare „obligatorie”
Clauza prin care cumpărătorul este obligat să încheie un contract de administrare cu firma dezvoltatorului, pe o perioadă fixă și fără posibilitatea de a o denunța la momentul înființării asociației, este problematică din cel puțin trei motive:
A. Încalcă regimul legal al condominiului. Legea specială (Legea nr. 196/2018) este clară: asociația decide asupra contractelor de administrare, nu dezvoltatorul. Inserarea unei obligații de administrare pe termen lung echivalează cu o „transferare” a unui drept legal de la proprietari către dezvoltator.
B. Restrânge nejustificat libertatea viitoarei asociații de proprietari. Asociația, ca persoană juridică distinctă, nu poate fi ținută să preia un contract la care nu a fost parte și pe care nu l-a votat. Obligația de a-l „prelua de drept” reprezintă o ingerință în funcționarea organelor ei.
C. Creează un dezechilibru vădit în favoarea profesionistului. Dezvoltatorul își asigură venituri certe pentru firma sa (sau o firmă agreată) din administrare, în timp ce proprietarul nu are o contraprestație negociată, ci una impusă. Acesta este tocmai tiparul identificat de legislația privind clauzele abuzive: clauză nenegociată, care produce un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.
3. Încadrarea juridică: clauză abuzivă
Potrivit art. 3 din Directiva 93/13/CEE și prevederilor corespondente din Legea nr. 193/2000, o clauză contractuală care nu a fost negociată individual este abuzivă dacă, în contradicție cu cerința de bună-credință, provoacă, în detrimentul consumatorului, un dezechilibru semnificativ între drepturile și obligațiile părților. Exact acest efect îl are o clauză care:
- obligă cumpărătorul să accepte un anumit prestator de servicii;
- fixează durata serviciului la câțiva ani;
- extinde efectele și asupra unei entități care nu a semnat (viitoarea asociație);
- eventual permite prestatorului să modifice unilateral tarife sau condiții.
În doctrină și practică se reține constant că sunt abuzive clauzele care:
- limitează sau exclud dreptul consumatorului de a denunța contractul;
- conferă profesionistului dreptul de a stabili sau modifica unilateral prețul;
- obligă consumatorul să se supună unor condiții de care nu a fost informat la momentul contractării. Toate aceste tipologii se regăsesc în practica de impunere a administrării de către dezvoltator.
4. Raportul cu Codul civil
Deși contractul de vânzare-cumpărare este guvernat de principiul libertății de a contracta, acest principiu nu poate fi folosit pentru a eluda norme imperative dintr-o lege specială (așa cum este Legea nr. 196/2018) și nici pentru a forța o parte mai slabă să accepte un serviciu nenegociat. În plus, dispozițiile din Codul civil privind cauza și scopul obligației permit sancționarea acelor clauze care urmăresc un scop ilicit sau imoral ori care sunt contrare ordinii publice de protecție instituită de legislator.
Cu alte cuvinte, nu se poate invoca „ați semnat” atunci când clauza:
- este standard și nenegociată;
- înlătură un drept legal conferit proprietarilor;
- servește exclusiv interesului celui care a redactat contractul.
5. Ce poate face proprietarul
-
Solicitarea eliminării sau limitării clauzei înainte de semnare. Cea mai sigură abordare este intervenția înainte de autentificare: se poate propune formularea că administrarea de către firma indicată de dezvoltator este doar provizorie, până la constituirea asociației de proprietari.
-
Invocarea caracterului abuziv. Dacă actul a fost deja semnat, proprietarii pot invoca, individual sau prin asociație (după constituire), caracterul abuziv al clauzei. Legea nr. 193/2000 prevede că clauzele abuzive „nu produc efecte asupra consumatorului”, iar contractul poate continua fără ele, dacă acest lucru este posibil. Portal Legislativ+1
-
Sesizarea ANPC. Dat fiind că raportul este între un profesionist (dezvoltatorul și/sau firma lui) și un consumator (cumpărătorul de locuință), poate fi sesizată Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor cu privire la folosirea sistematică a unei astfel de clauze.
-
Adoptarea unei hotărâri de către asociația de proprietari. După constituire, asociația poate adopta o hotărâre prin care:
- constată că nu a aprobat contractul impus;
- decide organizarea unei proceduri de selecție a administratorului;
- mandatează președintele să notifice firma impusă că raportul contractual încetează la o dată determinată.
-
Acțiune în instanță. În cazurile în care dezvoltatorul/Furnizorul de administrare insistă asupra executării contractului impus, instanța poate fi sesizată pentru constatarea caracterului abuziv/nulității parțiale și pentru înlăturarea efectelor clauzei.
6. Concluzie
Clauza de administrare impusă nu este o „facilitate” oferită cumpărătorului, ci un mecanism prin care dezvoltatorul își prelungește controlul asupra imobilului și după vânzare. Or, după vânzare, titularul de drepturi este proprietarul, iar organul care hotărăște pentru toți este asociația de proprietari. Orice clauză care împiedică exercitarea acestor drepturi legale – mai ales când este nenegociată, standard și pe termen lung – poate fi calificată drept clauză abuzivă și înlăturată ca atare. Proprietarii nu trebuie să accepte „la pachet” servicii care, potrivit legii, se stabilesc prin voința lor colectivă.


